Personal, ma refer la ruta Bucuresti - Pitesti, insa sunt sigura ca se aplica si la alte destinatii. Here goes…

1. Pentru ca stii exact ora la care pleaca si nu trebuie sa astepti pana se umple.

2. Pentru ca stii exact ora la care ajunge si nu trebuie sa stai in trafic.

3. Pentru ca e cea mai ieftina varianta pentru studenti iar pentru ceilalti, merita diferenta de pret.

4. Pentru ca nu opreste sa bage benzina.

5. Pentru ca ai loc sa respiri si sa intinzi picioarele.

6. Pentru ca iarna e cald si vara e racoare, nu invers.

7. Pentru ca nu pute.

8. Pentru ca nu se asculta manele.

9. Pentru ca pentru bagaje exista loc special (culoarul dintre scaune nu se pune).

10. Pentru ca si in perioadele aglomerate iti poti asigura un loc fara sa te bati cu persoane supraponderale cu sacosi in mana.

Ceea ce credeam initial a fi doar o bucatica de plomba cazuta, s-a dovedit a fi o super carie crescuta pe sub plomba si urcata pe canal unde s-a format un frumos “denticul” – da, nici eu nu stiam ce inseamna pana nu m-am uitat in DEX: “structura calcificata de la nivelul pulpei dentare”. Bine, au fost necesari 3 doctori aplecati asupra mea, vreo 2 ore, doua radiografii si doua anestezii in gingia mea, ca sa puna acest amuzant diagnostic si inca vreo ora sa pileasca grozavia cu o sonda cu ultrasunete pana a cazut de acolo.

Si cum timpul zboara cand te distrezi, intrata de la ora 3 in cabinet, acele ceasului din fata mea se miscau cu o rapiditate uimitoare intre doua strangeri din ploape si doua zbarnaituri de „freza de canal”. Mai greu cred ca a trecut pentru tata care ma astepta la usa, cu geanta mea in brate, facand pe secretara la telefoanele care sunau curioase.

La sfarsit, ca si cum chinul nu a fost suficient, o minunata nota de plata:

• anestezie plexala 1×10
• extirpare vitala 3×60
• obturatie radiculara 3×40
• obturatie provizorie 1×15
• radiografie retroalv 1×15

You do the math…Sad but true…

La sfarsit, ma intreaba dentistul „Tu mereu esti asa norocoasa?”. Am incredintat din cap si am plecat de acolo cu buzunarul gol, maxilarul indurerat si moralul mototolit…

Credeam ca experienta mea in bloguri se va termina aici. Insa, in urma obisnuintei cu insemnarile online, atat a mea, cat si a putinilor mei cititori, am decis sa continui povestea. Sau sa spun alta – nu imi e deocamdata foarte clar.

Am avut o luna deja in care sa ma reobisnuiesc cu vechea mea viata. De fapt, nu stiu cat de veche sau cat de noua mai e. Schimbarea de care vorbeam la inceput nu s-a produs numai in mine, ci si inafara mea, in lumea pe care credeam ca o las in stand-by. Insa viata continua cu sau fara tine, cu sau fara putinele tale interventii telefonice sau virtuale. Lucruri se intampla si tu nu esti acolo. Povestea ti se spune insa tu nu faci parte din ea. Si la fel cum observi un nou magazin pe strada ta, inlocuind un altul, asa observi si cum s-au schimbat oamenii la care te intorci.

Pana si lucrurile simple ca uitatul la TV sunt altfel. Rad la stiri mai rau ca la o comedie buna si ma simt straina de tot ce aud; tot ce se intampla in tara asta mi se pare o scena de teatru iar eu, spectator galagios in ultimul rand.

Si inca nu am revenit cu ambele picioare pe pamant inca. La facultate abia peste o saptamana o sa aterizez si intr-un fel ma gandesc la lucrul asta ca la o zi de 15 septembrie. Iarasi acomodare si acolo, care sa speram ca se va termina inainte de a-mi pune palariuta de absolvent pe cap, intr-o zi cu soare, nu foarte indepartata. Si apoi sa vezi schimbare.

Lumea si viata se schimba continuu, cu o cantitate neglijabila in fiecare zi. Poate ca de asta scriu, pentru a prinde intre cuvinte si randuri schimbarile de la o zi la alta. Pentru ca riscam sa credem ca ne schimbam numai dupa 4 luni insa nu e asa. Evolutia e lenta, intocmai ca deschiderea unui magazin nou pe strada ta, pe care daca il vezi zi de zi cum este construit, cum i se pun geamuri, cum e varuita cladirea si cum i se pune sigla, nu ti se mai pare nou; pe cand, daca il vezi la 2 luni dupa ce s-a construit, il observi in mod sigur…